POEZIA PIANULUI DE JOS

De câte ori e primãvarã
Cu vântul cald ºi cer senin
Revin sã vãd Pianul iarã
De sus din Vârful lui Marin...

Am Lisca-n spate-n dreapta brazii
Pãdurea-n stânga-mi stã-n auz:
În faþã câmpul pânã-n Margini
Cu grâu, cartofi ºi cucuruz…

Sub un cireº stau la rãcoare
ªi sorb peisajul cu nesaþ:
Râul Bãtrân, de sub Zãpozii,
E fir de-argint pânã-n Fânaþ.

Parcã-l aud cum clipoceºte
Stârnind lumini de curcubeu...
Îmi bate inima ºi-mi creºte
Când ºtiu cã ãsta-i satul meu…

În ºiruri lungi pe lângã apã
Sunt plopi ce par bãtrâni uncheºi,
Se þin de braþ din Moarã-n Luncã,
Pân’ lângã Vinþi, la Chiºchieº.






Parcã-i aud spunând povestea
Cu urieºii din Podei
Ce rãscoleau în Gurguleauã
Sã scoatã aur de cercei.

Ori, obosiþi, întorºi, pe searã,
Din Roghinã, unde-au strâns grâu,
În vârf de deal ºed ºi se spalã
Pe mâini ºi pe picioare-n râu...

La mare foc punând ceaunul
Mulg ghiboliþele ºi strigã
La Sebeºeni sã vinã unul
Cu sita lui de mãmãligã....

Poveºti, ce consãtean nu ºtie?
Ne-au spus bunicii noºti, la toþi,
De trãdãtorul Macarie –
ªi cuibul lui grozav de hoþi.

Ci cã era la Drumul Þãrii
Un han cu nume Fãgãdãu –
În care grofii ºi boierii
Se uºurau de galbeni, rãu...

Acolo ºi-a vândut ortacii
Nea Macarie, dintr-o glumã...
ªi au sfârºit în furci, sãracii,
Iar satul fu lovit de ciumã...





Mai e ºi azi o vale-adâncã
Înfiptã-n deal ca un cuþit
Unde-ºi aveau sãlaºul hoþii,
Îi zice Drumul Pãrãsit.

Aici pe deal, desculþi, bunicii
Veneau cu vite la pãscut
ªi se distrau cu unul Vylla,
Un mãscãrici neîntrecut.

De neuitat era concursul
Þinut între mãlai ºi pâne
Dublat de galerie mare
Cu chiot, sã te þii, române!

Cum ambele erau rotunde,
Vylla pâniþa azvârlea
Pe coasta dealului la vale
Cu mãlãiuþul dupã ea.

Fãceau copiii gãlãgie
Urmând pe concurenþi pe plai:
-Fugi, sfântã pitã aurie,
Te-ajunge tontul de mãlai!

Ne povesteau în ºezãtoare
De un haiduc, Pãtruþ Viteazul
Þinând în mânã roata morii
Drept tavã, când îºi servea Cneazul...




Ne povesteau de Ali-Frumoase,
Ce mintea sã suceascã ºtiu,
De Pricolici, ce noaptea iasã
ªi de Lãmpaºul ãl Pustiu...


Ne-au spus de lupte-adevãrate
Când oºti conduse de-o cãtanã
Au nãvãlit cu crengi în spate
Punându-i pe duºmani pe goanã.

Ci cã, vãzând atâta verde,
Strigau înspãimântaþi, cu jale:
-Fugiþi, cã un prãpãd ne pierde,
Pãdurea lunecã la vale!

Ne-au povestit de Iancu, Domnul
ªi fapta lui n-o dãm uitãrii,
Eroi de-atunci îºi tot dorm somnul
Sub crucea de la Drumul Þãrii...

Trecutul tot l-avem în minte,
Ca ºi pe moºii de atunci...
În sat alþi oameni, alte case-s,
Aici, pe deal, alþi boi ºi junci.

ªi doarã ceru-i tot acelaºi
În ochi, în inimi ºi-n fântâni,
Gospodãrim viaþa altfel
Cum merge þara la români...





Aºa ca pot roti privirea
Ca pe planºeta larg compas
Din Cãciulata-n Câmp, la ºcoalã,
Prin Sat, Pe Râu, pânã-ntre Saºi.

Cã peste tot vãd case mândre
Pe trei strãzi drepte-nºiruite,
Din deal lucesc sub þigle roºii,
Parcã-s tecºule de chibrite...

Sub case-au fost zidiri romane,
Îs vechi românii din Pian:
ªi dârji. Trei strãzi au ºi le zice
Chiar Horea, Cloºca ºi Criºan.

De la Cãmin la Primãrie
Pe strada Cloºca de te duci,
Vezi doua pârãiaºe limpezi
Sub un tunel boltit de nuci.

ªi din Tochili pânã-n Prãvalã,
De la Cãrãri pân’ la Cãntar,
Tot ce avem privesc cu falã,
Cã-i gând ºi muncã de Chenar.

Pãmânt ºi apã, flori ºi viaþã,
Prin câþi rotit, de câte ori?
Tabloul viu ce-l am în faþã
Sfinþit cu sânge-i ºi sudori...





De-aceea când învie codrul
Revin aici, pe deal, mereu
ªi simt cum inima îmi creºte
Când ºtiu cã ãsta-i satul meu...

ªi-mi sunã-n suflet o cântare
În românescul dulce grai:
Aici am râs întâi la soare
În treizeciº’ ºase la cinci Mai.

Iar dacã astãzi cânt, scriu versuri,
Pianului îi sunt dator
Tot rodul meu de mugur verde
Pe trunchiul unui brav popor.

Xxx
Ce istorii minunate!
Savu laudã Pianul:
Pãi, toþi ºtim zicala, frate,
Cu þiganul ºi ciocanul.
Savu Florea