Cum se cultiva soia in sistem intensiv
Rotatia
Cultura soiei se poate amplasa cu succes pe terenurile ce au fost cultivate anterior cu cereale de toamnã sau cu porumb, cu conditia ca acestea sã permitã o bunã pregãtire a solului si acumularea unei rezerve de apã. Soia se poate cultiva pe acelasi teren mai multi ani la rând, când, datoritã înmultirii bacteriilor simbiotice specifice, se pot obtine productii mari.
Cultivatã pentru nutret, soia este o foarte bunã premergãtoare pentru aproape toate culturile anuale. Ingrãsãmintele Cantitatea de substante nutritive extrase de soia din sol depinde de recoltã si de scopul culturii. Dupã Enken (1959), !a o productie obisnuitã, soia contine în masã recoltabilã la hectar 151 kg azot, 40 kg fosfor, 50 kg potasiu si alte elemente. Soia are nevoie de azot mai cu seamã în primele faze de vegetatie, consumul crescând pânã aproape de fructificare, perioadã dupã care fosforul are rolul principal. Soia este, de asemenea, o mare consumatoare de potasiu, element ce are un rol deosebit în obtinerea unor productii mari. Dacã în sol se gãsesc speciile de bacterii (Rbizobium japonicum), care sã provoace formarea nodozitãtilor pe rãdãcinile de soia, planta are posibilitatea sã foloseascã si azotul din atmosferã, în cele mai multe cazuri, soia nu-si poate asigura in totalitate azotul din aer, din care cauzã o bunã parte din acesta trebuie sã si-l procure din sol.
Aceastã parte trebuie datã sub formã de îngrãsãminte cu azot, administrate în doze moderate, îngrãsarea cu 150-300 kg/ha azotat de amoniu si cu 200-300 kg/ha superfosfat se face toamna, încorporându-se îngrasãmintele sub arãtura de bazã. Ingrãsãmintele pot fi administrate si primãvara, înainte de semãnat, o datã cu pregãtirea terenului, încorporarea îngrãsãmintelor în sol în contact cu sãmânta, sau prea aproape de aceasta, duce la o încetinire a germinatiei, la o rãsãrire neuniforma si, mai târziu, la o slabã dezvoltare a plantelor tinere. Din aceasta cauzã, administrarea îngrãsãmintelor trebuie sã se facã în asa fel, încât acestea sã ajungã cu 3-4 cm sub adâncimea de semãnat si la 5-6 cm lateral de sãmânta încorporatã în sol. Soia reactioneazã favorabil Ia îngrãsãmîntele chimice sau organice pe solurile sãrace în elemente nutritive. Astfel, în experiente]e efectuate la Câmpia-Turzii, pe un sol mai putin fertil, s-au obtinut sporuri de productie de 41,7% la soia pentru siloz, prin administrarea a 20 t/ha gunoi de grajd fermentat, 48 kg/ha N si 32 kg/ha P205. în cazul folosirii numai a îngrãsãmintelor chimice (96 kg/ha N si 32 kg/ha P205), sporul de productie a fost de 28,9%. însã, dupã Hulpoi si colaboratorii (1966), pe solul fertil de la Fundulea, reactia la îngrãsãminte a soiurilor de soia experimentate a fost slabã, aceasta fiind în concordantã si cu unele rezultate de cercetare din S.U.A.
Pregãtirea solului
Semintele de soia necesitã un pat germinativ foarte bine pregãtit si cu bogate rezerve de substante hrãnitoare si apã pe toata durata de vegetatie. Din aceastã cauza, se recomandã executarea arãturii de bazã la adâncimea de 20-25 cm. vara sau toamna, dupã cum planta premergãtoare pãrãseste terenul mai devreme sau mai târziu. în primãvarã, arãtura se niveleazã si se lucreazã o datã sau de doua ori cu grapa eu discuri, ultima lucrare executându-se înaintea semãnatului. Arãtura de primãvarã nu este indicatã, fiind urmatã de pierderi de recolta.
Sãmânta si semãnatul
Pentru masa verde si siloz se foloseste soiul Lincoln, caracterizat prin talie înaltã si abundentã de frunze si pãstãi, fiind raionat pentru furaj în toatã tara. Produce cantitãti mult mai mari de masã verde decât soiurile cultivate pentru seminte. La Fundulea, acest soi a produs 253 q/ha masã verde, depãsind soiul Chippewa cu 42%.
Sãmânta trebuie sã provinã din loturile semincere recunoscute, sã aibã mãrimea medie a boabelor corespunzãtoare soiului ce se cultivã si sã nu fie mai veche de doi ani. Sãmânta de soia trebuie sã aibã o germinatie minimã de 80% si o puritate de cel putin 95%. Sãmânta se trateazã cu nitragin în ziua semãnatului sau cel mult cu o zi înainte. în urma acestui tratament se obtin plante viguroase, eu un numãr mare de nodozitãti pe rãdãcini. Soia se seamãnã atunci când temperatura solului a ajuns la 8-lO^C si a trecut pericolul îngheturilor târzii de primãvarã. Aceastã epocã corespunde, de regulã, cu a doua jumãtate a lunii aprilie în conditiile din Câmpia Bãrãganului, cu sfârsitul lunii aprilie. în zonele din Podisul Central Moldovenesc si Câmpia Banatului si cu prima decadã a lunii mai pentru zonele mai nordice din regiunea Suceava si Podisul Transilvaniei.
Soia pentru nutret poate ti semãnatã si mai târziu, în miriste, cu conditia ca în anii si în regiunile secetoase culturile sã fie irigate. Numãrul de plante la hectar si distantele între rânduri depind de scopul culturii. Pentru siloz ,se seamãnã la distanta de 80-100 cm cu o densitate de 50-70 boabe germinabile la m2. Pentru conditiile din centrul Transilvaniei se recomandã cantitatea de 50-60 kg/ha soia la semãnatul în culturã purã pentru siloz. Amestecurile de porumb cu soia pentru masã verde se seamãnã (dupã Varga si colab, 1964), la distanta de 12,5-20 cm între rânduri, folosindu-se 100-120 kg/ba porumb si 50-60 kg/ha soia.
In Câmpia Moldovei, cele mai bune rezultate s-au obtinut când semãnatul s-a fãcut la distanta de 30 cm între rânduri, cu o norma de semãnat de 100 kg/ha. raportul dintre soia si porumb fiind 1,5:1 {Rosea, Panait si colab, 1960). Pentru siloz, cantitãtile de sãmântã variazã în functie de amestec si de metoda de culturã. Astfel, la însãmântatul pe acelasi rând cu porumbul si la distanta de 80-100 cm se folosesc 12-15 kg/ha porumb si 35-45 kg/ha soia. în cazul însãmântãrii amestecului în rânduri alternative (un rând porumb si un rând soia), se recomandã o densitate de 40.000-50.000 plante de porumb si 250.000 plante de soia la hectar, ceea ce asigurã obtinerea unor productii de 270-280 q/ha masã verde însilozabilã, cu un ridicat continut de albuminã digestibilã. De regulã, la amestecurile de porumb cu soia pentru siloz si pentru masa verde se folosesc hibrizi dubli de porumb cu o perioadã de vegetatie apropiatã de aceea a soiei furajere. Soia, în amestec cu sorgul, se poate semãna în rânduri obisnuite, la 12,5-!5 cm, pentru masã verde si la 70-90 cm pentru siloz. Sola trebuie sã reprezinte în amestecul furajer 30-33%, atât pentru siloz, cât si pentru masã verde, când se obtine un spor de proteinã de 84-172 kg/ha fatã de sorgul în culturã purã. In experientele efectuate de Rosca si Panait (1962) la Podu-Iloaiei, amestecul de sorg cu soia pentru siloz, semãnat la 90 cm distanta între rânduri, cu 20 kg la ha sãmânta de sorg si 40 kg/ha sãmânta de soia, a dat o productie de 297 q/lia, realizându-se un spor de 369 kg/ha proteinã brutã, fatã de cultura purã de sorg semãnatã la aceeasi distantã. Niculcscu (citat de Varga si co1abora->torii, 1964) a obtinut cea mai mare cantitate de proteinã brutã la hectar (788 kg) folosind 60 kg/ha soia si 10 kgAia sorg.
Pentru masã verde cantitatea de sãmântã de soia rãmâne aceeasi, iar norma de semãnat la sorg creste la 15-30 kg/ha. Soia se mai poate semãna în amestec si cu iarbã de Sudan, când se folosesc pentru semãnat 25 kg/ha iarbã de Sudan si 60 kg/ha soia, semãnatul executându-se la o distantã de 12,5-15 cm între rânduri (Rosea, Panait si Busuioc, 1960).
Adâncimea de semãnat este de 4 cm pe solurile cu umiditate satisfãcãtoare în stratul superficial si de 5-7 cm pe solurile mai uscate sau mai usoare. Semãnatul la adâncimi mai mari nu este recomandabil deoarece puterea de strãbatere este s!abã. Soia se seamãnã cu masina pneumaticã SPC-G, echipatã cu discuri ce au orificiile duble, asezate pe l -2 cercuri apropiate, astfel ca ambele rânduri de orificii sã treacã prin dreptul camerei de vid. Raportul de transmisie se realizeazã folosind pinionul cu 22 dinti de pe axul distribuitor si pinionul cu 16 dinti de pe axul rotii de tasare. Fata de semãnãtoarea SU-29, aceasta, în afara randamentului mare de lucru (25-30 ha pe zi), mai are avantajul cã repartizeazã uniform semintele pe rând si le introduce în soi la aceeasi adâncime. Masina SPC-6 este prevãzutã si cu echipamentul necesar pentru aplicarea erbicidelor, fie concomitent cu semãnatul, fie separat.
Ingrijirea culturilor
Primele lucrãri de îngrijire care se acordã semãnaturilor de soia privesc spargerea crustei formatã înainte si dupã rãsãrire. Pentru a favoriza rãsãrirea uniformã a plantelor, afânarea solului si distrugerea buruienilor în curs de rãsãrire, se folosesc grapele cu eolti sau cele stelate, lucrarea executându-se înainte de rãsãrirea plantelor.
La culturile de soia pentru sãmântã si siloz se pot executa douã lucrãri cu sapa rotativã, prima înainte sau imediat dupã rãsãrire si a doua când plantele au 2-4 frunze trifoliate, viteza de lucru fiind de 18-20 km/orã. Soia este o plantã foarte sensibilã la îmburuienare. Odatã invadatã de buruieni, mai ales în prima fazã de vegetatie, cultura nu se mai redreseazã, chiar dacã ulterior buruienile au fost combãtute. Culturile pentru masã verde, semãnate la 12,5-30 cm distantã între rânduri, sunt mai frecvent invadate de buruieni. Culturile pentru siloz se prãsesc de 2-3 ori, lucrarea executându-se mecanic.
Adâncimea primei prasile este mai mare (8-10 cm), iar a celorlalte douã mai redusã (5-6 cm), Prãsitul se executã pânã la înflorirea plantelor. Folosirea erbicidelor în combaterea buruienilor reprezintã o metodã avansatã pentru întretinerea culturilor de soia, care reduce volumul lucrãrilor de îngrijire si eliminã pericolul rãnirii sau distrugerii plantelor.
Desi erbicidele se folosesc într-o mãsura mai micã la culturile de soia pentru nutret, mentionãm, pentru orientare, o serie de erbicide ce pot fi utilizate la combaterea buruienilor din culturile de soia.
Amibenul este un erbicid selectiv ce se prezintã sub formã de solutie i acidului 2,5-diclor-3-amino-ben2oie, în concentratie de 23,4%. Se aplicã pe sol înainte de rãsãrire a buruienilor si a plantelor de soia. efectul fitotoxic al erbicidului este mai accentuat asupra semintelor în ;urs de încoltire si scade pe mãsurã ce buruienile înainteazã în crestere. amibenul distruge aproape toate buruienile anuale monocotiledonate si dicotiledonate, dar nu distruge buruienile perene cu sistem radicular adânc cum sunt: costreiul (Sorghum halepense L.) si volbura Convolvulus arvensis L.). Erbîcidul se aplicã, în benzi, pe rândurile semãnate, folosindu-se 7Kg /ha, ce se amestecã bine cu cantitatea de apã necesarã; în timpul lucrului, solutia se agitã continuu. In tara noastrã sunt în curs de experimentare si alte erbicide, ca vernamul si alanapul. Irigarea soiei este o lucrare de întretinere ce poate aduce sporuri considerabile de recoltã- mai ales pe cernoziomurile din sudul tarii.
Experientele fãcute de Hulpoi si colaboratorii (I966) la Fundulea aratã cã soia Lincoln dã productii de masã verde mai mult decât duble datoritã irigãrii, dar se evidentiazã si faptul cã soia, în conditii de irigare, cade puternic, ceea ce duce la pierderi. Recoltarea Pentru siloz si masã verde soia se recolteazã în momentul formãrii boabelor în pãstãile de pe tulpina principalã, folosindu-se combina de siloz CSU, care prezintã avantajul ca, o datã cu recoltatul, executã si tocatul nutretului.
Amestecul de soia cu porumb se recolteazã pentru iasã verde când porumbul a început sã înspice si soia este înfloritã, iar pentru siloz. în momentul când porumbul a intrai în faza lapte-cearã si soia a început sã formeze seminte în pãstãi. Amestecul de soia cu sorg se recolteazã pentru masã verde în perioada aparitiei paniculului la sorg, iar pentru siloz, în faza formãrii boabelor de sorg.
Recoltarea, în cazul amestecului de soia cu iarba de Sudan, se face în functie de planta care predominã în amestec, adicã la momentul optim de recoltare a ierbii de Sudan. Cultura pentru producerea de seminte Pentru producerea de masa verde si siloz, cele mai bune rezultate se obtin cu soiul Lincoln provenit din S.U.A.
Rezultate bune s-au obtinut si cu soiurile VNIIMK 9186, din Rusia si soiul Iasi 10, mai ales în Moldova. Cultura pentru sãmântã urmeazã, de regulã, dupã prãsitoare bine întretinute, pe terenuri fertile, profunde si bogate în calciu. Solul ,se fertilizeazã toamna cu fosfor si cu o parte din cantitatea de azot, o datã cu arãtura de bazã. Iar restul din doza de îngrãsãminte eu azot se dã primãvara înainte de semãnat. Sãmânta trebuie sã corespundã soiului din toate punctele de vedere si sã provinã din loturi semincere verificate si aprobate, înainte de însãmântare, sãinânta se trateazã cu nitragin. Sãmânta trebuie sã aibã germinatia minimã de 90% si puritatea de cel putin 98%.
Semãnatul se face cu masina SPC-6, în rânduri distantate la 80-100 cm. Culturile semincere .se întretin curate de buruieni prin prasire între rânduri si plivit pe rând. In regiunile caracterizate prin secetã prelungitã în timpul perioadei înflorire-fructificare, culturile semincere se irigã, obtinându-se rezultate foarte bune, mai ales atunci când se administreazã si îngrãsãminte cu azot si fosfor în doze moderate. Pe cernoziomul inediu levigat de la Fundulea, în conditii de irigare si îngrãsare cu 192 kg/ha P205 , soiul Lincoln, cultivat pentru sãmântã, a produs 30,4 q/ha (Hulpoi si colaboratorii, 1966). Soia pentru sãmântã se recolteazã la maturitatea deplinã, când 75% din pãstãi au culoarea brun-cafenie, iar semintele sunt lari si au culoarea si luciul caracteristic soiului cultivat. Stabilirea momentului optim de recoltare se poate face si pe baza analizei probelor luate din lan. în acest caz, semintele de soia sunt bune de recoltat când contin 15-16% apã.
Semintele cu umiditate mai mare nu se treierã bine si se p{)t usor altera în timpul pãstrãrii. Recoltarea se face cu ajutorul combinei C-1, reglata pentru soia. Pentru a fi depozitate, semintele de soia nu trebuie sa continã peste 12% apa. Soia se conditioneazã si se depoziteazã în straiuri de 20-30 cm, în magazii uscate si bine aerisite.
Combaterea bolilor si dãunãtorilor
In tara noastrã cele mai rãspândite boli ale soiei si care produc pagube însemnate sunt: virozele, bacteriozele si micozele.
Dintre viroze, mozaicul soiei produs de Soja virus l(Gard. et Kendr.) Sinith, este o boala care poate micsora productia cu cca. 70%. Boala este cunoscutã sub trei forme: mozaicul brun, mozaicul galben al frunzelor si încretirea sau bãsicarea frunzelor. Plantele atacate rãmân mici, pipernicite si au foliolele pãtate si umflate din loc în ioc. Culoarea acestora alterneazã între verde-inchis si gãlbui. Pãstãile atacate au un numãr redus de seminte, care adesea nu mai germineazã. Mijloacele de combatere se reduc la folosirea de sãmântã sãnãtoasã, obtinutã din loturi semincere verificate si aprobate, precum si prin folosirea soiurilor rezistente la atacul virusului.
Dintre bacterioze, pagube serioase produse, mai ales în anii si în zonele ploioase, arsura bacterianã a soiei produsã de Pseodomoiias glycinea (Coerper) Stapp. Boala se instaleazã pe tulpinã, frunzã, petiol, pãstãi si trece uneori si la seminte. Apare sub formã de pete mici, de I-2 mm. galbene, care ulterior devin brune pânã la negre. Tesuturile din dreptul acestor pete se usucã si se rup, încât planta atacatã apare cu frunzele ciuruite sau sfârtecate. Pãstãile atacate contin un numãr mic de seminte a cãror facultate germinativã este mult redusã. Aceastã boalã se combate prin folosirea de sãmântã sãnãtoasã, provenitã de la plante neatacate, ce au fost recoltate si treierate separat. în Rusia., tratarea semintelor cu Granosan (NIUIF 2), în dozã de 4 kg, la I.OOO kg sãmântã, a redus atacul cu 3-12% si a sporit productia cu 4.5-38,6%.
Soia mai este atacatã de manã, cauzalã de ciuperca Peronospora man-shurica (Naumov) Sydow si de putregaiul alb, produs de Sclerolinia sclerotiorum (Lib.) De By. Mana se combate prin stropiri repetate cu zeamã bordelezã 1%, iar putregaiul alb. prin tratarea semintei cu produse organo-mercurice sau cu apã caldã, de 60°C, timp de 10 minute.
Dãunãtorii care produc pagube mari, mai ales în perioada formãrii pãstãilor sunt: molia pãstãilor de soia (Etiella zinckenella Tr.) si molia pãstãilor de mazãre (La,speyre,sia nigrieana F. si L. dorsana F.). Combaterea moliei pãstãilor de soia a fost indicatã la cultura borceag-ului. Molia pãstãilor de mazãre se combate prin arãturi de toamnã, semãnat devreme si folosirea soiurilor timpurii, pentru ca inflorirea sã nu coincidã cu perioada depunerii ouãlor.